Sunt

Denisa Busuioceanu

Psiholog

Permanent căutăm echilibrul între viața personală, profesională, socială și familială. Deși acest echilibru nu e tocmai ușor de realizat, calea spre echilibru poate fi descoperită cu ajutorul ședințelor de consiliere.

Psihosomatica – emoții care afectează trupul

De când bolile oncologice nu mai sunt o raritate în România, se discută tot mai mult despre legătura dintre apariția acestor boli și rădăcinile acestora la nivel psihic și mental.

La baza relației dintre psihic și somatic stă principiul „mens sana in corpore sano”.

Michel de Montaigne considera spiritul uman ca fiind „cel mai mare făcător de minuni”, legătura dintre trăirile psiho-emoționale și apariția bolilor fiind una din preocupările multor filozofi, psihologi sau medici.

Psihosomatica a apărut în medicină și psihoterapie la începutul acestui secol, iar termenul „psihosomatic” a fost introdus în 1818 de Johann Christian August Heinroth, făcând referire concretă la influența psihicului în apariția bolilor precum cancer, tuberculoză sau epilepsie.

Deși atunci când auzim despre o boală avem tendința de a ne gândi doar la alimente sau la microbi, în realitate, în orice boală colaborează atât factori somatici cât și psihici. Nivelul emoțional și spiritual sunt factori extrem de importanți pentru sănătate și pentru echilibrul organismului.

Folosofi chinezi au afirmat cp fiecare organ, are un suflu specific, sau suflet, corelat cu un anumit aspect al vieții psihice. De aici și apariția unor probleme în urma unor stări emoționale, a unui stres, a unui șoc.

Un factor important este controlul sentimentelor și emoțiilor și a intensității acestora, fără a exagera.

Terapia Psihosomatică are ca obiectiv rezolvarea factorilor psihologici ai unei afecțiuni prin recunoașterea și acceptarea impactului minții asupra corpului. Acest tip de psihoterapie este benefic în afecțiunile organice cronice, care au un important impact psihologic.

Metodele psihoterapeutice în psihosomatică includ:

Psihoeducația

Hipnoza

Tehnici de relaxare

Exerciții de respirație

Managementul stresului

Psihoterapie cognitiv-comportamentală

Psihoterapii psihodinamice

Psihoterapie Ericksoniană

Terapie prin sunet

Consiliere directivă

Psihoterapie centrată pe persoană

Concret, afecțiunile psihosomatice constituie o manifestare fizică a tulburărilor emoționale precum stress, suferință, anxietate, furie, tulburări ce eliberează endorfine și adrenaline în organism, iar atunci când nu sunt exprimate, provoacă afecțiuni.

Afecțiunile cauzate de factori psihologici cu manifestare somatică sunt bolile autoimune, afecțiunile neurologice, afecțiunile ORL, boli cronice, boli de nutriție, cancer, boli dermatologice, imunitate scăzută, boli cardiovasculare, afecțiuni gastro, tulburări de comportament alimentar.

Secretul vindecării constă în gândire rațională, emoții plăcute, stil de viață echilibrat, optimism.

Diminuarea consecințelor și a stărilor negative asupra sănătății trebuie întotdeauna făcută cu ajutorul specialistului, motiv pentru care încurajez programarea la o ședință, încă din stadii incipiente ale bolilor. Întotdeauna este mai ușor să gestionăm problemele, chiar de la apariția lor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top